Steaua – Dinamo, aproape sigur pe Ghencea. Sandu: „Avem un contract, derby-ul s-ar juca disputa pe Național Arena după 6 martie”

Steaua - Dinamo, aproape sigur pe Ghencea. Sandu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Meciul amical al naționalei României cu Argentina, programat pe 5 martie, face ca derby-ul din campionat, dintre Steaua și Dinamo, să nu mai aibă ca „gazdă” Național Arena.

Președintele FRF, Mircea Sandu, susține că acordul forului pe care îl conduce cu administratorii celui mai mare stadion al țării nu permite ca meciul dintre cele două rivale să se joace la 1 martie, data programată. Astfel, Steaua – Dinamo va fi mutat, cel mai probabil, pe arena din Ghencea.

„Am stabilit niște clauze cu argentinienii de la transport până la terenurile de antrenament. Compania ALPAB are un contract cu FRF prin care se pune la dispoziție stadionul Național Arena pentru toate acțiunile care au loc în acea perioadă, 1-6 martie, respectiv antrenamente, prezentarea oficială a echipamentului și meciul. Steaua – Dinamo se poate juca acolo doar după jocul cu Argentina, pentru că problema vegetației este una sensibilă în această perioadă. M-am săturat de aceste scandaluri, care, chipurile, apar din surse federale. Prin această măsură vor fi protejați și jucătorii care vor fi convocați la meciul cu Argentina. Poate se va găsi o soluție pentru reprogramarea meciului, dacă nu, atunci stadionul Ghencea are o suprafață de joc destul de bună. Dacă meciul va fi reprogramat pe 28 februarie? Contractul nostru este de pe 1 pe 6 martie, mai departe nu știu”, a spus Sandu la DigiSport.

La auzul zvonurilor potrivit cărora Victor Pițurcă ar fi fost cel care i-a cerut ca Steaua – Dinamo să nu se joace pe Național Arena, Mircea Sandu a reacționat:  „Nu Pițurcă a fost cel care a cerut ca Steaua – Dinamo să nu se joace pe Național Arena, asta este o minciună. Pițurcă nu îmi impune ceva decât din punct de vedere tehnic, chiar dacă acum avem un om, pe Anghel Iordănescu, care încearcă să implementeze un nou sistem”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar Ionela s-a întors acasă în sicriu
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Bătaie în Parlament. Dan Vîlceanu, acuzat că l-a lovit cu genunchiul în nas pe Florin Roman. VIDEO
Bătaie în Parlament. Dan Vîlceanu, acuzat că l-a lovit cu genunchiul în nas pe Florin Roman. VIDEO
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Îți pune cătușele imediat! Este interzis în România. Te bagă direct la închisoare
Îți pune cătușele imediat! Este interzis în România. Te bagă direct la închisoare
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată?
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată?
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×